Viciile lumii postmoderne. Coloana vertebrala si planta tiritoare

Postmodernismul este si un „prost modernism“ (un modernism prost integrat), tot asa cum postmodernitatea se confunda, la rigoare, cu o proasta administrare a modernitatii. Democratizarea tuturor valorilor vietii, afirmata cu pregnanta in ultimii cincizeci de ani, e probabil o cauza importanta a acestei situatii. inaltimea e un loc al transcendentei, fie ca ea inseamna coloana greaca si romana, cerul crestin al Evului Mediu si al Renasterii sau locul din care se horaraste sa coboare printre oameni Zarathustra, personajul-concept al lui Nietzsche. Simtul inaltimii vine intotdeauna dintr-o frustrare metafizica si dintr-o aspiratie spre nonidentic. Rimbaud, Mallarmé, Van Gogh, Cézanne, Chagall sau Thomas Mann, Joyce si Elias Canetti (Orbirea) au cunoscut cu prisosinta frisonul acestei despartiri de mundanul „imund“, fior pe care l-au transformat in problematica unei transcendente imposibile, irecuperabile si totusi inca pasibila de o definitie. Nietzsche ne-a aratat fara nici un fel de menajamente ca cerul este gol, dar ca imensitatea lui fara speranta nu poate fi privita din genunchi. in viziunea lui, verticalitatea apartine umanului luat in sine, ca suma infinita de potentialitati, si nu dorintei noastre infantile de livrare in bratele unei puteri straine, supracontingente. Postmodernii de azi, scriitori, artisti, filozofi si oameni de rind la un loc, […]