Victor Hugo: Rugăciunea pentru toţi (VII)

Ora pro nobis! Smirnă şi tămâie! Cast parfum de nard! Mirt sau alămâie, Olmuri ce mângâie Când, alene, ard! Pajişti şi coline-n Fumeg de altar! Roze apriline, Guri în care-albine Dibuie nectar! Asfodelă albă! Crâng de blând iasmin, – Din care se-nvoalbă Pasăre codalbă Cu penaj carmin! Crin cu-aurărie De potir sfinţit! Ambră aurie! Briză azurie Până-n asfinţit! Crud miros de mlajă Pe un mal de râu! Duh pe care-o plajă Umedă-l degajă Într-un vânt călâu! Flori, celui Preaveşnic Date-n dar, – la fel Ca şi scumpul sfeşnic, Cel ce arde veşnic Pentru, numai, El! Lujeri frânţi în două De tăişul crud! Spirite de rouă,-n Aurora nouă, Prin văzduhul ud! Miresmate hramuri! Bronz sonor în turn! Trâmbiţe şi flamuri! Înflorite ramuri La un ceas nocturn! Tainică aromă Adiată-n jur, Când pogoară-n domă, Tocmai din Pleromă, Un arhanghel pur! Pom al maicii Eve Şi al lui Adam, Cu strălimpezi seve Şi cu neaieve De suav balsam! Dulce abur, încă Drag lui Dumnezeu, – Ce eşti, tu, pe lângă Cel ce stă să plângă În genunchi şi, greu Încercat, îşi frânge Mâinile, acum? Lacrima-i de sânge Biruie şi-nfrânge Bietul tău parfum! Poţi să i te-alături Unui prunc din cer? – Când, pe […]