Victor Ponta şi Crin Antonescu nu (mai) susţin proiectul Roşia Montană
Declaraţiile survin după peste o săptămînă de proteste; „Proiectul ar trebui retras“, a spus liderul PNL; „Soluţia este respingerea în regim de urgenţă“, a precizat premierul
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, 9 septembrie, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugînd: „Şi cu asta, basta!“. victor Ponta a spus că, avînd în vedere poziţiile exprimate de grupurile politice, soluţia în cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi şi la Camera Deputaţilor. Premierul a făcut această declaraţie la sosirea la Parlament. Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu a declarat, tot luni, 9 septembrie, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decît datele tehnice. „Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Avînd în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană“, a spus Crin Antonescu. El a adăugat că va explica de ce şi-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului. „Cred că proiectul exploatării la Roşia […]
Desigur, Corneliu,
eu sunt „insemnat”, pa „Internel”, c-am facut o „declaratzie”, anume c-am spus (pe cand governu’ marinelului era inca la putere) cum ca io, Nea Marin,
dac-o „face” acel govern, „io renuntz la cetatzenia romana”.
Vad, insa, ca le-a mai „venit mintea la cap”, acestor „gugushtiuci” (au, doara, doar ”shtiuci”?) & c-o lasa oleaca mai moale.
S.R. (Statu’ Roman) ia „prafu’ da pa toba”, facand acest targ.
Io ma opun, m-am opus, ma voi opune.
Uite, io numa’ tz-am „scris” cam ce & cam kum…
Al tau,
Nea Marin
Declaratiile lui Crin Antonescu si Victor Ponta va vor insela si de data aceasta !! Nu slabiti ritmul protestarilor pana la hotararea definitiva a respingere a proiectului RMGC in spatele caruia se afla Gabriel Reasources !! Acesti gabrieleni au facut avere vanzand la bursa nord americana AURUL MOTILOR , al romanilor . ACUM ne ameninta cu
procese pentru ”investitiile facute””: propaganda , manipulare, distorsionare si comisioane pentru presedinte, prim-ministri, guvernati , parlamentarilor si unor din mass media . ””Investitia lor”” este din banii actiunilor vandute la bursa prostimii, asa cum prostesc si romanii cu un fals corn al abundentei …
Eu am fost de patru ori la Rosia Montana, m-am informat din toate sursele, nu am niciun interes personal dar vreau sa-mi intreb conationali: CE LASAM NOI URMASILOR NOSTRI ?? CIANURA CANADIANA ??!!