Vieţi şi zile la Histria

  • Recomandă articolul
Scurt fragment dintr-un interviu pe care mi-l acorda în toamna lui 2007 profesorul Alexandru Suceveanu, în cabana arheologilor din pădurea de lîngă mănăstirea Celic Dere: „În momentul de faţă, cînd mă apropii de cetate mi se pune un gol în stomac şi cînd o văd am sentimentul că cere protecţie. Şi atunci, vă spun că ea îmi este şi fiică, dar îmi este şi mamă, îmi este şi soră şi, înainte de toate, chiar mult peste toate, Histria îmi este iubită”. A fost unul dintre cele mai frumoase momente trăite în viaţa mea. Să stau pe prispa de lemn, cu reportofonul între mine şi acest om neasemuit, într-o linişte paradiziacă, întreruptă doar de cîte un foşnet delicat de frunze sau de cîte un ţîrîit tîrziu de greieri, şi să-i ascult mărturisirile, rostite cu adîncă sinceritate, despre cea mai mare iubire a sa, Cetatea Histriei, dar şi despre o întreagă viaţă dăruită descifrării tainelor trecutului ascuns în pămîntul Dobrogei. A doua zi am mers la Histria, nu ştiam că pentru ultima dată, alături de profesor, spre a filma marea bazilică episcopală, dezvelită de el cu puţin timp înainte. Fusesem la Histria, de pe la sfîrşitul anilor ’90 şi pînă atunci, aproape […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }