Virgil Ierunca – 80. Un model. Un reper

Oare de unde vine, la Virgil Ierunca, aceasta izbitoare potrivire intre faptura lui exterioara – sobra, demna, rasata – si faptura lui launtrica – independenta, incapabila de compromis, justitiara – asa cum gesturile sale publice de citeva decenii si scrierile sale aparute in ultimii ani, ca si contactul pe viu, ne-o demonstreaza peremptoriu ? De unde aceasta coerenta inalta intre aparenta sa eleganta si nobila, de dandy englez, sau de aristocrat iluminist ratacit intr-o lume decadent revolutionara – si stilistica sa interioara, ferma si totusi subtila, radicala si in acelasi timp nuantata, si totusi profund umana? Ascultindu-l ani de zile pe Virgil Ierunca impreuna cu Monica Lovinescu la postul de radio „Europa Libera“, cunoscindu-i apoi personal, citindu-le cartile, m-am intrebat mereu si mereu de unde le vine justetea evidenta a judecatilor, capacitatea de a distinge mereu curajos intre falsitate si autentic, fermitatea sanatoasa si neclintita a criteriilor cu care imparteau pentru noi toti, si de la distanta, apele tulburi, pline de bulboane, ale culturii romane de sub comunism, si apoi de sub post-comunism. Probabil ca toate acestea veneau – si vin – dintr-un mixaj inedit de caracter innascut, de buna educatie libera interbelica, de solida cultura europeana, de trauma adinca […]