Virgil Tănase: arondat lucidităţii

Bestiile cele mai mari sînt editorii. Şi bancherii, aveam să aflăm ceva mai încolo, în romanul lui Virgil Tănase. La balotaj cu doamna responsabilă de imaginea de marcă a grupului editorial. Ei, împreună, reuşesc să transforme cu osîrdie, pe nesimţite parcă, viaţa unui autor de romane (cvasianonim – îl cheamă Icsulescu) în Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim. Icsulescu moare, dispare ca orice anonim, este sacrificat graţie (?!) ajutorului neprecupeţit al unor interese de la care grupul editorial, ca orice grup editorial care se respectă, nu poate să se abată. Ori se abate prea tîrziu, mult prea tîrziu, dar se abate – culmea! – în numele aceloraşi interese. Grupul editorial e o bancă? Francul se împuşcă greu, mai ales cînd eşti scriitor. Euro – şi mai şi… Răspunsul editorului către bietul scriitor păţit este pervers-condescendent: „Împărtăşim punctul dumneavoastră de vedere privind faptul că banul este sîngele societăţii noastre. Cîţiva din autorii noştri au scris opere remarcabile pe această temă şi am vîndut sute de mii de exemplare din operele lor, adesea poliţiste. Din păcate pentru dumneavoastră, dragă Domnule Icsulescu, veniţi dintr-o ţară săracă şi n-aveţi habar de realităţile de aici. O sută de mii de franci nu e nici […]