Virtutea republicană şi coruperea democraţiilor

Spectacolul cotidian al furiei punitive televizate, vizibilă în acest început de nou mandat prezidenţial, pune „statului de drept“ într-o situaţie paradoxală: deşi statul de drept se legitimează prin „raţionalizarea“ parlamentarismul excesiv, realitatea românească actuală contribuie la deprecierea definitivă a puterii legislative, care doar ia act de deciziile justiţiei. Nu cumva chiar aşa sfîrşesc democraţiile, distrugînd echilibrul dintre puteri? Şi în fond, cum, cînd şi de ce sfîrşesc democraţiile? Într-o carte din 1983, acum uitată, Cum sfîrşesc democraţiile (Comment les démocraties finissent), Jean–François Revel constatata deja că democraţia pare mai degrabă un accident al istoriei occidentale care îi transformă pe „cei ce doresc să distrugă democraţia părînd să lupte pentrurevendicări legitime“ în eroi, pe cînd „aceia care doresc s-o aperesînt prezentaţi ca artizani ai unei represiuni reacţionare“. Astăzi, de la vlădică la opincă, toată lumea critică Parlamentul indicîndu-l drept locul predilect al corupţiei. Dacă fostul preşedinte Traian Băsescu făcuse din populismul antiparlamentar vîrful de lance al politicii sale, şi noul preşedinte, dincolo de bunele intenţii afişate în discursul său susţinut în Parlament la începutul lunii februarie, pare tentat de acelaşi tip de argumentaţie. Dincolo de evenimenţial, cascada arestărilor preventive devenite elemente centrale în consolidarea imaginii publice a „statului de drept“ pune […]