„Vizuina luminată“

Noul roman al lui Norman Manea poate fi privit ca o tentativă de a integra şi de a depăşi, în planul ficţiunii propriu-zise, autobiograficul direct din Întoarcerea huliganului şi experimentalismul „detectiv“ din Plicul negru. Tentativă riscantă, pentru că nu ficţiunea romanescă s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, punctul forte al acestui intelectual de anvergură internaţională, ci discursul memorialistic şi cel eseistic. Iar rezultatele în materie de proză scurtă (Octombrie, ora opt, Fericirea obligatorie…) au fost aproape întotdeauna superioare celor din romane, de la contorsionatul Atrium încoace.   Norman MANEA, Vizuina, Editura Polirom, Seria de Autor „Norman Manea“, Iaşi, 2009, 368 p. Pariu ambiţios cu romanul „total“ Norman Manea însuşi a recunoscut, în cîteva interviuri, faptul că după 1990 a fost irezistibil atras de discursul etic al „adevărului“, nu de „măştile“ imaginaţiei ficţionale la care fusese parţial constrîns sub regimul comunist. S-ar putea să avem de-a face însă şi cu un anume complex al Plicului negru – cea mai substanţială, dar şi cea mai marcată de cenzură dintre toate ficţiunile romaneşti ale scriitorului –, apărut cu puţin înaintea expatrierii din 1986. Căci, iată, după abia 23 de ani şi un lung ocol pe teritoriile non-ficţiunii, autorul Întoarcerii huliganului se întoarce […]