Volumul Impovarati de mostenirea Securitatii si Stasi…
- 04-06-2002
- Nr. 119
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Editura Compania a lansat saptamina trecuta un volum bilingv (roman-german): Impovarati de mostenirea Securitatii si Stasi. Raspunsuri germane, romane si maghiare la o provocare istorica. Cartea reproduce documentele prezentate la simpozionul cu acelasi titlu, desfasurat intre 6 si 8 iunie 2001, cu sprijinul CNSAS, la Institutul Goethe Inter Nationes din Bucuresti (spatiu de intilnire clandestina al scriitorilor „rezistenti“ in anii ’80). Sint de asemenea reproduse luarile de cuvint ale participantilor (in ordine alfabetica: Gabriela Adamesteanu, Marianne Birthler, Ruxandra Cesereanu, Mircea Dinescu, Constantin Ticu Dumitrescu, Istvan Eorsi, Emil Hurezeanu, Ion Bogdan Lefter, Herta Müller, Gheorghe Onisoru, Andrei Plesu, Cristian Tudor Popescu, Stelian Tanase, Richard Wagner) la cele trei mese rotunde: Securitatea in literatura si in lumea literara, Arhivele Securitatii in raport cu mass-media si opinia publica, Institutiile se prezinta. Fiind vorba de o „carte-document“, au fost pe cit posibil conservate particularitatile stilistice ale vorbitorilor, corecturile aduse acestui text in mare masura oral fiind nesemnificative. Traducerea in germana si romana a interventiilor apartine lui Kathrin Lauer, cu exceptia primei interventii a Hertei Müller, tradusa in romaneste de Nora Iuga. Volumul se deschide printr-un text introductiv semnat de Hans Georg Thonges, Directorul Institutului Goethe Inter Nationes din Bucuresti, si de Hans Herbert Gruenwald, […]