Votul meu contează?!
- 07-09-2012
- Nr. 640
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- OPINII
- 19 Comentarii
Pe 29 iulie am votat la referendum. Cetăţenii responsabili au stat acasă; au decis – îmi imaginez că abia la capătul unor serioase dezbateri lăuntrice – să nu cauţioneze subminarea „statului de drept“. Mă număr printre cei peste şapte milioane de cetăţeni pe care mai zilele trecute, într-o publicaţie fanion a elitei intelectuale postdecembriste, un cărturar îi numea „idioţi“ (există şi varianta, via Lenin, a „idioţilor utili“) – iar un altul, tot de curînd, într-o emisiune moderată de Cristina Şincai la România TV, a avut inspiraţia de a-i califica drept „borfaşi“. Vocabule foarte… pitoreşti cu care nenumărate voci ale „societăţii civile de bună calitate“ ne-au obişnuit de ceva vreme. Înţeleg că sînt mărci ale apartenenţei la o categorie (umană şi intelectuală) privilegiată, îndreptăţită – în virtutea unei naturale ierarhii – să-şi afişeze dispreţul aristocratic faţă cu o plebe tot mai resentimentară şi, bineînţeles, faţă cu apărătorii de ocazie ai acesteia, neomarxişti improvizaţi, (co)interesaţi în readucerea la putere a criptocomuniştilor etc. Stigmatizarea Ar fi interesant de urmărit – dar pentru asta ar fi nevoie de un studiu foarte amplu, eventual colectiv – genealogia acestui tip de discurs care şi-a impus, ne place-nu ne place, monopolul asupra spaţiului intelectual al României postdecembriste. […]
Cu sacul gol a plecat
cu sacul plin s-a întors
într-o spirală fermecătoare
Ascensorul a mers şi în sus şi în jos
la momentul potrivit, subtil,
fără pic de mirare
Oare ce ajunsese cînd a ajuns
dar CE ? atunci cînd firesc
s-a întors la izvoare.
Surprinzător, dintr-o dată, fermecător
s-a transformat pe veci în
liBeLULĂ sau GHiciToare
MAGIA-adormirilor şi inconştienţelor
poate deschide neaşteptate
capcane
Nu doar ale Istorie ci şi ale
Mizeriei Cicălitoare
GENUL problemei în româneşte E
masculin, în franţuzeşte, E
FEMININĂ,
pilduitoare !
MAGIA PROSTIEI CA ŞANSĂ A EVOLUŢIEI
Prima parte a mărturisirii este surprinzătoare
A doua parte, este, de departe, şi mai surprinzătoare. Cu mult !
Iar “la cerise sur le gateau”, este cuvîntul-judecată-verdict, PROST, care sună ca o haită de maidanezi schelălăind alergînd deşănţat prin cartierele beznei spirituale, dovedind, încă o dată în plus, de ar mai fi fost nevoie, nivelul educaţiei politice, stare anapoda şi mai mult decît absurdă, incoştientă, amorfă, beteagă şi agresiv direct la persoană, fără argumente şi nici măcar vreo idee.
Sună mai rău decît PROST.
De unde şi dovada HALULUI în care România a ajuns astăzi după 22 de ani de la uciderea criminalului dictator de către criminalii de serviciu, politicienii de azi.
Dacă ar fi fost doar fantome, ar fi fost, probabil, puţintel mai puţin atroce-urît-dezastruos un stat de drept al bandiţilor cu diplome şi libertăţi asigurate. Tocmai de-aceea, dar nu doar, lucrurile au ajuns azi, unde NIMINEA nu pricepe o iotă. Dar toată lumea ştie şi, desemnează bezmetec cîte un vinovat providenţial, pentru a scăpa de reponsabilitatea gestului propriu.
Coana maricica este exemplul PUR , FENOMENAL DE VIU şi cu adevărat SEMNIFICATIV a Stării de Graţie a Ţării şi-a Naţiei.
Cît despre PROST-PROSTIE, nici nu mai e nevoie să insistăm, privind în 3D peisajul în sine şi, cel politic în particular, avem la îndemînă, TOATE realizările democraţiei, politicii şi bunului-simţ românesc post-comunist.
Tocmai de-aceea Coana Maricica se luptă cu propriile-i reacţiuni, în loc s-o facă cu comunismul, sistemul nostru cel de toate zilele, cel în care ne-am născut, ne-a alăptat, hrănit şi luminat, oferindu-ne aer, dragoste, realizări măreţe şi şansa unui viitor SUPERB, şi în continuare-un “băsescu”, şansa explicaţiilor-scuzelor şi revoltelor noastre, vinovatul nostru de serviciu, motivul iresponsabilităţii noastre, cauza revoltelor de rigoare.
Dragă Coano Maricico, mult noroc şi fericire, cît despre PROST-IE, în ţara Deştepţilor, ar mai fi multe de spus, sau NIMIC, şi vorba mortului, fiecare cu fantoma sa.
Cînd Coana Maricica ştie să facă cu carte, subtil şi direct, pe cineva PROST !
Acesta nu-i decît nivelul de sus al nivelului de jos în curtea lui Niminea care nu vrea decît talmeş-balmeş şi mură-n gură, s-o ducă bine, de-a gata, pe gratis şi liniştit.
Restul ! Resturi ! BAFTĂ MARE !
1. Scufita ROSIE si Lupul cel Rau (@PC, RCC, BH, SF et al.)
M-am tot intrebat ce-l poate face pe un om INTELIGENT, CULTIVAT, ONEST-DEZINTERESAT sa abereze politic ? Am gasit doar 2 explicatii:
a. O experienta personala traumatizanta. De ex.:
Degeaba ii spui unui supravietuitor de la Auschwitz ca ” Primul razboi mondial nu trebuia sa aiba loc si Pacea de la Versailles a insemnat SI tragediile ulterioare”.
In mod analog, nu are sens sa explici cuiva care si-a pierdut in Gulag tot ceea ce iubea ca ” Toti cei cu care (de ex. la Paris) te asemeni si pe care ii simpatizezi au fost, in tinerete, cel putin simpatizanti ai PC, sperand sa imbunatateasca ceea ce vedeau in jur”.
b. Dumnezeu nu ne face previzibili. Si exista EXCEPTII: mari personalitati ale artei si stiintei care, in plan politic, au fost jalnici. Pana si Soljenitin, dupa infierarea comunismului, a sfarsit in bratele Mamei Rusia (ueber alles). Atentie insa: sa nu confundam directa cu reciproca! Daca aberezi politic, nu inseamna ca esti genial.
Personal nu am participat la turul doi al prezidentialelor din 2000. Mi-a ramas, tragic, in ureche, vocea mai plangacioasa ca oricand, a unei Mari Doamne, care ne indemna sa… votam Iliescu. Si n-am uitat cat de imbecil i-am opus pe Isarescu si Stolojan, eliminandu-i pe ambii. In 2008 eram hotarat, din nou, sa nu ma duc. M-am razgandit, in ultimul moment, din cauza unei campanii televizive care m-a pus pe ganduri. Cred ca am votat corect. Campania continua si astazi. Oare cineva care gandeste-scrie precum Badea, Chireac, Ciutacu, Ciuvica, Cristoiu, Gadea, Nistorescu, CTPopescu, SRStanescu, Tatulici, Ursu, etc., poate sa pretinda ca e INTELECTUAL ?
E greu de admis ca „basist” este un epitet, nicidecum un argument sau un concept ?
Este greu de inteles ca in plan politic nu exista NIMIC IDEAL ci doar COMPARATII ? Nu e oare evident ca, dupa Ceausescu, tot ce puteam spera era o imbunatatire lenta, cu ajutor din Vest ? Nu a fost esecul regimului Constantinescu dovada ca nu putem visa ? Este voita sau nu confuzia intre acuzele aduse (NE)OMULUI TB si PRESEDINTELUI ? Este voita sau nu confuzia intre ELITISM si MERITOCRATIE ? Nimic nu deosebeste mai mult societatea romaneasca de cea din tarile „asezate” decat abaterea de la proverbul „omul potrivit la locul potrivit”. Nu intra, oare, in motivatia IMPOPULARITATII SI PIERDEREA PRIVILEGIILOR ? Nu vedeti de loc IMPOSTORII din invatamant-cercetare, ofiterii (fara razboi), prelatii (cu catedrale, fara credinta), directorii din ministere si „regii” (fara competente), etc. ? Nu vedeti raportul de 1 la 40 intre cea mai mica si cea mai mare pensie ? Nu va puneti problema CUM sa platesti pensii si salarii cu atat de putine resurse ? Nu va trece prin minte ca cea mai bogata tara a lumii nu asigura nici asistenta medicala, nici invatamant gratuit, nici pensii ?!
Cum poate un „intelectual” sa nu VADA/REACTIONEZE la secventa CRIMINALA a celor 3 ministri ai Educatiei Nationale (Dumitrescu, Mang, Pop), urmata de actul incalificabil al „incompatibilei” doamne EA, prin care organul suprem al cercetarii si invatamantului superior este transformat (majoritar) intr-o banda de impostori si politruci ? Etc.
2. Sfada „inteleptilor” (@ „postaci”, savanti, intelectuali, oameni din popor)
Daca privim acum „in josul paginii”, ce vedem ? Doar o confirmare a faptului ca, daca punem 10 romani intr-o camera, cu cat sunt mai inteligenti, cu atat creste probabilitatea de a avea 10 opinii diverse. Bucuria orgolioasa de a „taxa”, cand nu se „da la gioale” cu atacuri personale, depaseste cu mult un minim bun simt al „gruparii in jurul unei idei pozitive-constructive”. La ce ne putem astepta ? E suficient sa privim in jur, se vede….
3. Glosar de nume, pt. cei pasionati:
Bobu, Boerica, Ciuvica, Clatici, Gainuse, Grebla, Guse, Mang, Prigoana,…, Zgonea.
Atat.
ca, de-a *mea* chiar eshti: place, place la mine cum scrii, s-o *bine shtii*!
Cam asha ar trebui scris: c-oleaca da detashare, c-o leaca da umor. Mai \”baga\”, ca io te voi ceti *cu placere*, s-o shtii.
Al tau, \”drago\”,
Nea marin
dragul meu Petre Grigorescu, am votat cu Ion Ratiu si cu PNTCD. Ascultam „Europa Libera” (imi placea Neculai Constantin Munteanu, cum ii articula pe fesenisti, il adoram, as fi stat nedezlipita de radio ore intregi) si citeam „Romania Libera” (eram impresionata de Octavian Paler si de Petre Mihai Bacanu). Am pastrat multa vreme ziarele de atunci, le-am aruncat acum cativa ani, imi pare rau.
in 1992 am votat cu Emil Constantinescu si CDR.
In 1996 am votat cu Emil Constantinescu si CDR si mi-a displacut ca i-au luat la guvern pe Petre Roman si Traian Basescu. De pe atunci, Basescu era turbulent, un „apucat”. PNTCD a gasit un bleg sa puna prim ministru, pe Victor Ciorbea, care nu putea rezista atacurilor badaranesti ale lui Basescu. Pe Basescu nu l-am avut niciodata la inima.
daca ar fi sa imprumut limbajul tau il consider cel mai mare comunist dintre comunisti. el ne prosteste, el, BASESCU, si tu, dragul meu Petre Grigorescu, tot vii si zici: sa ne uitam in urma, in vechime, uite RAUL. si BASESCU se hlizeste si scoate limba la noi, a mai gasit un prost care se lupta cu fantomele comunismului, care o tine langa-langa-balanga, comunistii… bolsevicii…
iar eu zic: uite RAUL, aici, ACUM, in fata noastra. Basescu.
Continuam, dragul meu Petre ?
„CA DE LA…. ” NU-I TOT UNA CA „DE LA….. ”
DRAGĂ MuMă, plîng şi eu, şi te privesc în ochi şi mă cutremur. Sînt ÎNFIORAT !
Maică dragă, poate că nu mai vezi prea bine şi nici auzul nu-ţi mai este ascuţit prea grozav, şi nici răstălmăcirea sensurilor prea abitir !
Ia aminte cu grijă, NU-s nici violent şi nici vărsătoriu de sînge, deloc. OARE cine ţi-o fi băgat în cap astfel de bazaconii ? Vecinii ? Pretenii ?
Despre care VOI îmi vorbeşti cumătră ?!? Sînteţi mulţi ?? Multe ?!?
Cu cine ai votat măicuţă, rogu-te-mi, în mai 1990, la alegerea preşedintelui democrat eliberator şi rînjitor cu mesaJiu ????
Au ai putea să-mi dai o veste despre alegerea lui matale de-atunci ???
Dar VOI, adicătelea EI, pretenii, rubedeniile şi ceilalţi adunaţi-cunoscuţi, suferinzi azi de dureri, mirări şi întocmite îndoieli metafizice, cu cine-aţi votat în mai 1990, atunci la prezidenţialele-acelea ???
Îţi mai aduci aminte OARE, măicuţă lăcrimoasă, mioritică şi sadovenian-rebreAnistă ???
Iartă-mă, rogu-te, dar doar dacă-mi povesteşti cum ai-Aţi făcut-VOTAT în mai 1990, voi putea a-ţi răspunde mai precis şi cu amănunte grozave, la nelămurirea-nelămurile lui matale, care oricum dacă ai trăit toate cele prăpădenii de la ’45 încoace n-ar mai fi fost nicio nelămurire, căci Comuniştii ăştia, indiferent de culoare, haine, parfumuri, vorbe şi alte şiretlicuri, MIROS TOŢI A HOIT de la O POŞTĂ. Îi recunoşti imediat după RICTUS ! după UMBLET !!! şi după UITĂTURĂ !!! şi după PUTUROŞENIE !!!!
Dar am şi-o nedumerire Măicuţă, căci matale ai o vîrstă-nţeleaptă, şi mai eşti trecută şi prin toate caznele neamului aista, CUM DE NU-ţi dai matale seama de unde vine şi cine-i RĂUL ???
Şi astfel îmi zic, că dacă nici o bătrînioară din popor, care a văzut atîtea şi-atîtea, nu s-a dumirit pînă AZI cine-i DRACUL, păi apoi, OARE, ce sens AR mai AVEA, să le spui, lor, despre BINE şi RĂU, dacă ei singuri nu-s în stare să deosebească, un lup de o oaie ?????
Şi-apoi Maică, pomenişi de Băsescu, dar de alţii o iotă, NIMIC ! Păi dacă despre ceilalţi, nu ştii NIMIC, nu te supăra, ce sens AR mai AVEA, vorba-mi !!???? Numai în gură la GDS te uiţi ???? sau te-or fi pus, ţi-or fi spus, Alţii ???!!?? Dar cine-s GDS ăştia ??? Că dacă-mi pomenişi de ei, pe semne că-i cunoşti mai bine !!!
Maică Dragă, povestea matale, nu te supăra, pare de-aici, tare şi STRÎMBĂ dar şi CIUDATĂ !
Io, ţi-o spun, direct ca-ntre Mumă şi Fiu, dacă matale, pînă-acu’, nu ţi-ai dat seama, singură, de-ATUNCI, unde-i RĂUL, după-atîta AMAR de VREME, fie vorba-ntre noi, n-o mai spune la alţii, GURA LUMII-I SLOBODĂ, nu mai e nimic de făcut, ZĂU !
Votează şi matale nici pe unu nici pe altu, CI unul Endependent, drăguţ şi cu carte.
Şi după o sută de ani, om mai vedea după-aceea !
Sănătate, Voie Bună şi pe curînd cu veşti de Libertate !
Petre
…….Maică, dar eu nu-s fiul lu’ matale ! Poate că eşti o VITREGĂ !!!???
Coană Maricica, copiii-ţi-or fi îngropaţi la Sighet ?!? Sau rudele !!! Poate Pretenii ??!!??
ACOLO SE AFLĂ RĂSPUNSUL ! Trebe scotocit MULT, ADÎNC, şi NEÎNTÎRZIAT, zi şi noapte !!!!!
Vai, maica, iar ai devenit violent si degraba varsatoriu de sange. Dragul meu Petre, sezi cu mama… De luni bune, ne tot bodoganesti si ne certi, ne faci cu ou si cu otet: ca suntem incuiati la minte si nu zarim esenta raului, anii de comunism. Ne balacarim, maica, in minciuna, prapad, dezastru. Am inteles, maica, e rau, maiCA, CU COmunistii astia, arza-i focul si iadul sa-i parjoleasca… Ah, COmunistii astia cum si-au lasat amprentele lor duhnitoare asupra tarii.
Da’, dragul meu Petre, cum sa facem, ca eu nu pricep si te vad ca esti persoana cultivata: cum sa-i alungam pe COMUNISTI? Toata clasa politica e COrupta si COmunista. Cum s-o schimbam? Cu cine? Cand?
La vot trebuie sa ne prezentam sa-i alegem pe altii. Pe cine, maica, graieste tu, feciorasul meu drag, spune-mi cum sa scap de Comunisti si de Bolsevici, ca eu abia imi tarai zilele si nimeni nu-mi da un sfat (ma crucesc cand mi se da Buna Ziua!).
Uite, cetesc si eu articolul doamnei Bianca burta-Cernat, cetesc ca intr-o bucoavna.
Ma minunez, ma incrunt si bat matanii. Mintile lustruite si lustruitoare ale tarii il premaresc pe presedintele Basescu.
Daca la GDS se gandeste asa, ca Basescu-i fruncea si Priceputu’ fara seaman, poate ca grupul de pe Calea Victoriei n-o fi comunist.
Tu ce zi, draga Petre, sunt si la GDS comunisti?
Daca zici DA, ce facem? Unde ne ducem? Pe cine votam? Sunt o mama inlacrimata, ca Vrancioaia, in cautarea puiutului meu iubit, ostean de nadejde. Nu-l am pe Stefan, doar pe tine, Petre, iar ghiaurii dau ghes sa intre in tara, bolsevicii sunt tot pe aici, comunistii misuna puzderie, iar la GDS, vorba cantecului, canta cucu’, bate-l vina, de rasuna Bucovina, Bucovina, plai cu flori, unde-ti sunt ai tai feciori?
Au fosti dusi in alta tara, dar se-ntorc la primavara.
La care primavara? Cu atatia comunisti, se mai face primavara, vreodata?
CELOR CARE NU VOR SĂ VADĂ şi NICI SĂ RECUNOASCĂ
PRĂPĂDUL, DEZASTRUL şi MINCIUNA ÎN CARE SE BĂLĂCĂRESC DE 22 DE ANI, FIIND DIN PLIN PĂRTAŞI, FĂPTUITORI, PLAGIATORI, MENTORI
În lumea dezastrului, a mahalagismelor ca sens existenţial, a manipulărilor intelectuale, a minciunii ca ţel, a hoţiei ca esenţă şi a altor atrocităţi ale inculturii politice şi cea pur şi simplu, a ignoranţei instituţionalizate, a inconştienţei şi AMemoriei colective, cultivată cu mîndrie “proletară” cu noroiul pînă-n GINGII, abia mai respirînd altceva decît aerul fetid otrăvit-otrăvitor pestilenţial răspîndit în Totalitate de Clasa Asupritor Conducătoare a unui stat Permanent Fanariot, Barbar, Fudul, Deştept Foc, Mitocănesc-“Poetic” :
“ROMÂNUL” DĂ SFATURI, cu duiumul, dorindu-se cult, calm, echilibrat, citit, subtil, intelectual şi clar văzător, IGNORÎND, TOT în Totalitate, Esenţa Dezastrului şi Izul Mocirlei prin care trece zilnic pe uliţele urbei, hăituit A-Mical, de maidanezii istoriei recente, schelălăind, lătrînd şi urlînd ca dintr-o nevăzută conştiinţă a istoriei UCISĂ şi ea, demult, şi aruncată în HAZNAUA COMUNĂ a Vremurilor.
Dă Sfaturi, pentru că atît i-a mai rămas, de 22 de ani a Dovedit că nu ştie ABSOLUT DELOC să facă NIMIC altceva.
Este Incapabil ! Dar este capabil să dea sfaturi, să judece, şi să facă pe DEŞTEPTUL !
Priviţi în jurul dumneavoastră, vă este chiar sub nas ( e-adevărat că “nasul” nu mai poate distinge nimic de nimic, a devenit AMorf ) Superbul Dezastru !
Nu căutaţi în stil bolşevic un (singur) vinovat, aţi dezamăgi prin UNICITATE.
“Deşteptul” fiind pe deasupra şi teribil de FUDUL, în Democraţia Originală pe care o Cultivă Incoştient cu devotaţiune, nici nu mai ştie dacă un VOT mai serveşte la ceva sau este doar TOT un TOV. limpede şi clar văzător, EXCELENT călăuzitor înspre MOARTE.
Aşa se scrie istoria, visînd şi imaginîndu-ne !
P.S. Pînă în 1990, şi Securiştii erau prietenii noştri, şi ne dădeau Sfaturi Prieteneşti, mai tot timpul, de-aproape, spre a ne aduce, cu drag, pe drumul cel bun şi a ne feri de Răul din noi. După, au găsit alte metode “democratice” spre a ne aduce unde am ajuns azi, în mîzga mocirloasă, infinită, a uliţelor ( nu doar a uneia, nu doar pîna la colţ) Ci pînă-N GINGIILE etajelor 5 !
@Petre Grigorescu
Un alt sfat prietenesc pentru că persişti în greşeală. (Re)citeşte Beţia de cuvinte a lui Titu Maiorescu, mai actuală ca oricand. Lectură obligatorie pentru politicieni agramaţi şi poligrafi de duzină.
pacat, mare pacat ca, de luni de zile de cand a inceput criza politica in romania, nivelul discutiilor este la un nivel atat de jos. te-ai fi asteptat ca macar intr-o revista de cultura, problemele puse in discutie sa fie abordate la un nivel profesionist, obiectiv si riguros, nu intr-o maniera partinica, si cu grave lacune in ceea ce priveste deontologia profesionala. ai crede ca a incepe articolul cu o minciuna crasa, cum este cea care se refera la niste alegatii spuse pe un post tv (caci exact asta e, o minciuna, de vreme ce inregistrarea emisiunii spune altceva), este suficient ca autorul sa se descalifice. s-ar parea insa ca nu ii este indeajuns.
asumand o anume pozitionare partinica, dar si una ideologica (de vreme ce critica niste „neo-conservatori”), autoarea se pozitioneaza cel putin ciudat fata de niste termeni ce exced partidele sau doctrinele. incercand sa dea o lovitura de moarte atat criticilor la adresa referendumului de demitere, cat si neoconservatorilor, autoarea scrie: „Recentul referendum pentru demiterea preşedintelui a fost o nouă ocazie (dacă mai era nevoie de încă una…) pentru ca o parte a intelighenţiei româneşti – s-o numim, în lipsa altui termen, neoconservatoare – să-şi etaleze şi să-şi justifice chiar, într-o manieră clar articulată ideologic, suveranul dispreţ pentru plebeii manipulabili (întrucît lipsiţi de discernămînt), adversari ai „reformării statului“. ”
incercand sa puncteze decisiv in lupta ei cu adversarii, intelectuali, politici si ideologici, autoarea comite o eroare impardonabila: arunca in derizoriu problema cea mai sensibila a democratiei romanesti: nivelul culturii politice.
este un fapt, certificat de studii serioase (precum 2011 democracy index, http://www.sida.se/Global/About%20Sida/S%C3%A5%20arbetar%20vi/EIU_Democracy_Index_Dec2011.pdf, unde nota acordata culturii politice este 4,38, cea mai mica din ue si mai mica decat in mai bine de jumatate din tarile lumii a treia), ca nivelul culturii politice este la cote de avarie. acest fapt e demonstrat si de analize interne. in 2010, asociatia prodemocratia, raspunzand provocarii referendumului asupra reducerii parlamentarilor, initiat de basescu in 2009, observa ca doar o treime din romani aveau o idee clara asupra functiei parlamentului, 72% dintre romani considerau ca minoritatile trebuie sa se supuna la modul absolut vointei majoritatii, 94% ar fi votat, in cadrul unui referendum, retragerea cetatenii tiganilor infractori, 88% ar fi votat pentru incriminarea penala a celor cu atitudini critice fata de biserica ortodoxa, iar 89% ar fi votat pentru retragerea cetateniei celor care cer autonomia tinutului secuiesc (detalii aici: http://www.scribd.com/doc/29153266/CCSB-2010-03-Pro-Democratia-Confer-Int-A). mai mult, datele unui sondaj efectuat de către the gallup organization românia pentru fundația foros în noiembrie 2011 relevă că 46% dintre intervievați consideră că parlamentul trebuie să fie format exclusiv din reprezentanții grupării politice câștigătoare a alegerilor, detalii aici: http://www.soros.ro/ro/program_articol.php?articol=334#. aceasta imagine aminteste de vorba lui sartori: „dintre conditiile democratiei, cea mai putin amintita este aceea ca ideile gresitte despre democratie fac ca democratia sa functioneze gresit.”
altfel spus, „puterea poporului” defineste mult mai greu o democratie in romania, decat, bunaoara, in elvetia.
cert este un lucru: a discuta despre cat e de indreptatit „poporul” sa decida nu ascunde un dispret elitist antidemocratic ci o ingrijorare fata de cat de usor este, la un nivel de cultura politica atat de redus, ca „poporul” sa fie manipulat. a facut-o basescu in 2009, s-a intamplat din nou in aceasta vara, iar a asuma necritic majoritati de conjunctura, usor de facut (dar si de desfacut), fara a avea in vedere problemele obiective ale democratiei romanesti, se constituie, pur si simplu, intr-un mesaj ingrijorator al intelectualilor romani.
Cînd nimeni nu mai are timp de citit mai mult de 7 rînduri
Cînd nimeni nu mai pricepe nimic dacă nu e mură-n gură
Cînd se tot dau sfaturi prieteneşti fără să fii prieten
Cînd „prietenii” enunţă „prieteneşte” „judecăţi de valoare ”
Cînd “excelent” nu mai spune nimic chiar Nimănui, decît celor care nu mai au timp
Cînd articolul este GRAV alături de o grămadă de adevăruri şi realităţi
Cînd articolul este Personal, cu lipsuri de obiectivitate şi lacune deosebite în radiografia CONTEXTULUI şi a Cauzelor Istorice Convergente
Cînd titlul nu-i decît o ieftină butadă dovedind incapacitatea de a pricepe mecanismele democraţiei şi participării la VOT
Cînd încurajările sînt “partinice”
Cînd “discursul” este o urmare firească, chiar dacă indirectă a anilor de îndoctrinare post-cacialmaua penibilă-crimă-odioasă şi permanentă manipulare pentru cei care dorm în picioare crezînd că sînt treji
Cînd Intelectualii se dau permanent cu puterile diverse în funcţie de interse diverse
Cînd confuziile persistă rămînînd mediocru în acelaşi SOS acru, fetid, purulent
Cînd cocleala groasă verzuie nu te mai lasă nici să respiri împiedicîndu-te să vezi
Cînd nu-ţi mai dai seama dacă « votul meu contează » dar fără să ştii DE CE, dînd mereu vina pe alţii
Cînd nimeni nu-şi dă seama la ce foloseşte un VOT, INDIFERENT dacă ai Pierdut sau Cîştigat
UN COMENTARIU SUCCINT şi EXPLICIT ar fi fost cu Mult mai DUR-Adevărat şi Dureros probabil Ne-publicabil, în Tocmai contextul în care NE-Simţirea, Batjocura IGNORANŢEI fără de limite şi fără de ruşine, Aroganţa orgoliului Intelectual au depăşit cu mult pragul normal al ACCEPTABILULUI, într-o ţară în care BĂTAIA DE JOC este ideologia de partid a tuturor partidelor fără nici cea mai mică urmă de deosebire.
Cînd Confuziile propagandistice nu crează decît amalgamuri şi otrăvuri
Cînd cei care vorbesc despre Azi nu se uită nici măcar 22 de ani (şi chiar mai mult) în urmă pentru a încerca să priceapă de unde se trage TOT RĂUL, arătînd imberb cu degetul în stînga şi dreapta, la 2 centimetri, repede şi din lipsă de timp, desemnînd cauze şi vinovaţi
ATUNCI :
chiar că VOT-ul nu mai contează DELOC
şi se ajunge unde s-a ajuns
şi drumu-i lung şi anevoios
înspre DEZASTRU
P.S. OARE cine ne-a băgat în cap că trăim în epoca vitezei şi totul trebuie făcut repede, superficial-bine şi denaturat-articial ?
GRABA STRICĂ TREABA !
Lucrurile se fac cum vor ELE nu cum încercăm să le impunem noi.
NATURA are ritmul ei, noi forţînd DEŞTEŢI un altul , O DISTRUGEM !
NE DISTRUGEM !
Dar oare cine ne împinge s-o facem ?
@ Petre Grigorescu
Un sfat prietenesc: Încearcă să fii mai concis şi mai explicit. Trăim în epoca vitezei, nimeni n-are timp să citească cele doua pomelnice incoerente,din care recunosc n-am priceput o iotă.
CÎND DIFERENŢA ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI “DEMOCRAŢIA ORIGINALĂ” ESTE TOCMAI ACEASTA : …
TOVARĂŞII şi VOTURILE
VOT-ul şi TOV.-ul (: TOT “AIA” ?!? OTOVA TOT “UNA” !)
Cînd cei “trei” purceluşi construind strategic un edificiu-oficiu încearcă mitocăneşte-generalizat la PĂTRAT îmbîrligarea-n matrapazlîcurile Prezentului cu ajutorul indirect al intelectualităţii-scriitoriceşti-poetic-“Apolitică”-(plicticos) politicoasă, deturnarea unor foi grele de semnificaţii şi CRIME, devine totul, CLAR.
COS….COASĂ !!! OSOASĂ !
Care Crime ?!?
ACESTEA de sub nasul nostru, şi chiar al Vostru, Domnilor ! şi doamnelor domnişoarelor şi prinţeselor !
“Prostia” sau “cuvîntul prostie” ???
SERVIND UN VICIU
Subtilitatea limbajului de mahala! Halal ! Bazaconie ! sau….
Cînd slujitorii de serviciu se confundă, iar şi iar, cu scriitorii de serviciu
Poezia existenţei urban-elitist-culturale româneşti nu poate ALTFEL decît a trece, din plin, PRIN…….haz-naua vieţii cotidiene concrete de jos.
SUS la Vale la Izvor !
A devenit, ESTE, o Evidenţă !
“postacii” ! ! ! ! = mahalagism neaoş drept, pur şi, simplu, “de” baltă ! SURPRINZĂTOR !!!!!!
Baierele s-au scăpat, laxativele devin TOT mai Dure.
În Harta Teritoriului, nimic nu mai are scăpare. Nici chiar poetul, încercînd subtil lamentabil tot mai des, cîte-o ieşire (din fire), anapoda.
TRIST !
Cu puşca aşezată pe umăr în Sens Invers, este, cel puţin, foarte Curios, cum de nu-şi dă DELOC seama, că Trage-n ai Săi ?
DE VINĂ Or fi doar, poate, izurile, aromele, metehnele, mirosurile, duhorile cadavrelor nedezgropate încă suficient, acolo, aici, acum, peste TOT, pentru a reuşi Acea Miraculoasă ISPĂŞIRE pentru DOAR a putea trece Liberi, Eliberaţi-Iertaţi mai departe, în continuare, Tocmai întracolo de unde începe Foarte GreuL, construirea Edificiului.
GREUL ! DOAR DUPĂ-ACEEA ÎNCEPÎND, URMEAZĂ !!!
Sensibiltatea unor Spirite care se încăpăţînează duios să NU recunoască, deloc, nimic fraged. AMAR !
Şi să nu uităm să amintim, că LA NOI ! „colţul unei uliţe mocirloase” se Continuă PERFECT ( la infinit) Natural, cu O Altă uliţă mocirloasă sau, şi mai mocirloasă sau, şi mult mai mocirloasă, într-un Cerc Vicios, IN-imaginabil, fără de capăt !
PUNCT
P.S. Oare ce pot şti ? Cei aproape născuţi într-o “democraţie originală”, despre adevărata Democraţie ?!? DAR ? cei care trăiesc permanent, îmbîcsiţi, în această “democraţie originală” ?!?
CARAGHIOSLÎCURI DE BÎLCI !
Unii ca *mine* nu s-au dus, la vot. Pen’ ca *nu le-a placut procedeu’ *…
Daca *io* va *chiar dau dreptu’ de-a va fi dus, d-a fi spus „DA” *, da’ *di ce * nu-mi datz’ Dvs., madamme/mademoiselle, *mie*, dreptu’ d-a ma *opune*?
I-o-ntrebare , ma rog, sa-i spunem/scrim: „cinstita”, n-asha?
Ca Dvs. *avetzi glas* p-acilea, pantr-o rubrica, ca scrietzi un – ca sa cetesc p-un postac da mai presus: „Superb text, invidiabila luciditate” (ma rog, ii cer scuze daca avea pan’ gand d-a scrie ironic, nu prea o crez), va *priveshte*.
Fapt: atzi *perdut*. Nu va mai doveditz’ *anti-democratica*: ca, daca va „bazatz’* pa *numere*, & cand o datz’ pan’ bara, ma cam scuzatz’: ia mai cetitz’ Constitutzia?
Ia de cetitzi *legile* (*publicate* da Governu’ caruia-i lingetz’ talpile?)
Ca cand nu le-a „ieshit” – ca, ma scuzatz’, cacofonia-mi e o *a doua natura*! – au ‘ceput de-a se certa pantre ei, d-a da vina p-unu’, p-altu’. Ca sa fiu mai scurt: *vai sh-amar!*
Pantre cele doua tabere (care ne furara di ani), uite: io „aleg” p-a *chiorului chel*. Nu, nu ca mi-ar placea nespus.
C-au *furat* & ei (far’ da discutzie – shi mi-ar placea sa-i vad *pa totzi* pan’ parnaie) cam ceea *ce-a mai ramas*…
Capishi?
Nea Marin
Multe din cele scrise sunt corecte, dar trebuie sa aveti
in vedere doua lucruri:
1) 7,4 milioane din 18,3 milioane reprezinta mult si
totusi numai circa 40%;
2) ce a facut USL -ul in aceste numai 4 luni va place ?
Superb text, invidiabila luciditate !!
ÎN LIBERTATE şi DEMOCRAŢIE , NUMAI „opţiunea individuală” CONTEAZĂ !!!
RESTUL este manipulare de massă, îndoctrinare, orbirea minţii, vorbe-n vînt.
Dacă am vorbi despre aceste detalii într-o adevărată democraţie, într-o societate civilizată, într-o lume cu memorie colectivă şi educaţie politică, ceea ce, prin ABSURD, ne-am putea imagina că AR exista şi în România, ceea ce nu este aproape DELOC cazul, AR TREBUI să ţinem cont TOCMAI de Libertatea Individului De a Alege, de legile stabilite-ale jocului, “întîmplător” ACCEPTATE, cel puţin la început de către Toată lumea, de Mijloacele fiecărei tabere de a duce o campanie de informare sau intoxicare acerbă, şi ca în orice sport, a juca în mod special, pe greşeala adversarului.
AICI :
Tocmai ESENŢA Libertăţii Individuale “ nu intră în discuţie…..” DE CE ?!?
Nu vi se pare Bizar ????????? Doar nu sîntem în „Ferma Animalelor ” ! sau cine ştie ??? poate că ceva mai mult decît un pic !
EROARE HALUCINANTĂ ! pentru cineva care iubeşte democraţia, libertatea de expresie şi de exprimare, şi INTIMITATEA vieţii Private, cu toate nuanţele ei şi cu, printre altele, secretul Opţiunii, a votului şi a părerilor personale de orice natură-AR FI ele.
Dacă cineva LIBER ar citi argumentele şi lamentarea neaoşă românească, AR RÎDE ironic şi civilizat-înţelegător, AR FI compătimitor pentru “Provincialismul” deocheat în care se scaldă Mentalitatea Românească lipsită Groaznic de elementarele baze ale priceperii, înţelegerii, memoriei colective, educaţiei civice, politice şi în cele din urmă, cea : Pur şi Simplu.
Acest Titlu-Întrebare Retoric-Ironic Nevinovat-Arogantă-Intelectualiceşte, dovedeşte CLAR o crasă nevoie de a provoca, şi deasemeni, o lamentabilă formă de NE-Pricepere a celor mai elementare Reguli ale Democraţiei şi Jocurilor (de Culise ) ale lumii Politice.
Singura eventuală scuză, AR FI, că în România actuală, de din 1945 încoace, TOATE Acestea nu există DELOC, totul fiind de la cap la coadă, o MĂSLUIRE ABSOLUTĂ şi de prost gust.
Este extrem de curios, cum în acest context, din 1990 încoace, “lucrurile” se petrec identic, iar “intelectualitatea” n-a reuşit pînă astăzi o Lămurire Populară Educativă, sub o formă sau alta, ci din contră s-a aşezat tolănit şugubeaţă, sub, şi ÎN, pulpanele şalvarilor de la curte ????
Sîntem toţi TRAŞI PE ROATA SFORII de 22 de ani, cu subtilitate şi permanent, şi tot aşa, lumea bună, intelectuală şi culturală acceptă şi se lamentează LAMENTABIL şi mai mult decît ruşinos, JALNIC, fără ca să facă ceva, fără ca să facă NIMIC, considerîndu-se pe rînd Victimele Istoriei unei puteri, în realitate, UNICE.
Nu doar de aceea, acest articol, dovedeşte, dacă am fi de bună credinţă, o Halucinantă Naivitate Păguboasă.
Dar oare, după sumedenia artistic-barbară a Capcanelor de tot felul, pentru toţi şi pentru toate, cine AR mai putea crede, astfel de baliverne intelectualiceşti, băsesciste, criniste-pontiste, sau de orice altă sorginte, atroce mitocănească ????????
Este mai mult decît “curios” că NU S-A ÎNŢELES ÎNCĂ în România, VALOAREA “opţiunii individuale”, care zace la baza tuturor LIBERTĂŢILOR, ca piatrĂ Esenţială a Temeliei.
DE UNDE, pur şi simplu, TOT RĂUL !
Repet ce-a spus „tibico”: excelent articol!
Felicitări şi mulţumiri.
Excelent articol.O dovadă că nu toti intelectualii şi-au pierdut simţul critic, orbiţi de mirajul Basescu.