Zilele literaturii germane – Reşiţa, 25

Ce obicei ciudat la unii oameni să-şi lege evenimentele care se repetă anual de un anumit anotimp. Evenimentul respectiv capătă, în felul ăsta, o fizionomie şi o culoare proprie. Aşa devine Bookfestul galben ca un cîmp de rapiţă, Gaudeamusul, un acoperiş de tablă pe care plouă. Iar Zilele literaturii germane din Reşiţa sînt de un verde crud, reluîndu-şi, în fiecare aprilie, ciclul vital. Nu pot să explic nici măcar cum funcţionează un motor, fără să recurg la metafore. Ăsta-i defectul meu. Îngăduiţi-mă, sînt o poetă de modă veche. După ce s-au deschis larg porţile spre lumea liberă şi, fireşte, extrem de generoasă, cînd te cheamă, după secole de absenţă, „rădăcinile“ şi, în memoria ta de scriitor, privind în urmă, nu dai decît de nişte bătrîni care vorbesc un dialect ciudat şi de o „închisoare“ natală, unde te-au crescut, te-au învăţat şi te-au îngrijit mulţi părinţi „adoptivi“, care nici nu-ţi cunoşteau limba, te simţi, în sfîrşit, un om liber la tine acasă, în Occidentul iubit, şi priveşti înapoi cu mînie. Cum să nu-i înţelegi, cînd îţi spun la masa lor îmbelşugată că artistul e absolvit de orice dependenţă? El nu poate fi decît un citoyen du monde. Şi îmi vine în […]