ZOOM OUT. Jos neocomunismul!

În articolul de acum două săptămîni vorbeam despre mineriade şi despre modul în care diviziunea socială şi politică din anii ’90 a impus o imagine deformată asupra acelei perioade. Partea liberală şi reformistă a societăţii şi-a inventat un duşman neocomunist ale cărui coerenţă şi specificitate erau supralicitate enorm. Această imagine este şi astăzi exploatată politic şi, dacă în anii ’90 ea îşi găsea o justificare, inclusiv una emoţională, astăzi ea nu mai poate fi decît parte a unui arsenal politic şi ideologic pragmatic, respectiv cinic. Este ridicol să crezi cu adevărat, mai ales astăzi, în existenţa unui neocomunism românesc coerent după 1990. În primul rînd, comunismul românesc murise cu mult înainte de 1989, în substanţa lui ideologică şi în avîntul său revoluţionar. Evoluţia societăţii, aşa cum era aceasta guvernată discreţionar de PCR, se abătuse fundamental de la ideologia comunistă. Pe lîngă cunoscuta cotitură înspre naţionalism şi mitologiile dreptei, existau devieri şi mai importante, mai de substanţă, de la ideologia comunistă. După epuizarea avîntului ideologic al unui partid comunist care, înainte de război, fusese cu totul marginal, care se baza pe o muncitorime în cel mai bun caz ezitantă şi care se îndepărtase treptat de sursa de putere externă a Uniunii […]