ZOOM OUT. Pe valurile politizării
- 18-02-2010
- Nr. 513
-
Ciprian ŞIULEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Pe moment, „scandalul Marius Oprea“ pare a se fi blocat în acuzaţii reciproce de politizare. Asta nu poate să ne mire, într-o societate în care comentariile de pe Internet la articole, inclusiv la cele pe tema încălzirii globale, ajung inevitabil la înjurături între susţinătorii şi adversarii lui Traian Băsescu. Totuşi, poate să ne întristeze. Cristian Preda i-a reproşat lui Marius Oprea că “ura lui faţă de Băsescu creează o falie în investigarea comunismului“. Şi totuşi, oricine citeşte versiunile apărute recent ale celor implicaţi direct în această poveste (Marius Oprea, Vladimir Tismăneanu şi Cristian Preda) îşi va da seama imediat că divergenţele dintre ele sînt doar la nivelul interpretării. Altfel, faptele primordiale sînt clare: în 2009 s-a încercat comasarea institutului condus de Marius Oprea (IICCR) cu comisia prezidenţială condusă de Vladimir Tismăneanu. Marius Oprea a refuzat, iar după alegeri IICCR a fost comasat cu Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, ceea ce implică renumirea conducerii (metodă folosită şi în trecut de guvernele proaspăt instalate pentru a face loc clientelei de partid). Pare cel puţin suspect, aşadar, ca doar Marius Oprea să fie acuzat de politizarea situaţiei. Adevărul simplu pe care „aripa Băsescu“ a anticomunismului preferă să-l ignore este că întreaga afacere […]