ON-LINE - ACTUALITATE
„Crimeea merge în Rusia“ – rezultatele unui referendum care îngrijorează întreaga lume
Vladimir Putin a semnat un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea
Actriţa Emilia Popescu în dispută directă cu juriul de nominalizări al UNITER
Publicăm „scrisoarea deschisă şi complet inutilă“ a actriţei Emilia Popescu şi răspunsul membrilor juriului de nominalizări
Ucraina: război sau pace?
Miercuri, în „Observator cultural“, trei perspective despre Ucraina: din Polonia, Republica Moldova şi Ungaria
Ştefania Duminică – demisă, după ce Comisa de Etică a Universităţii din Bucureşti a confirmat plagiatul
În Raportul înaintat rectoratului, Comisia menţionează „acest grosolan atentat la integritatea academică“
Kiev: Parlamentul a decis demiterea preşedintelui Ianukovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale la 25 mai
„Dictatura a căzut nu cu ajutorul politicienilor şi diplomaţilor, ci mulţumită oamenilor care au ieşit în stradă, care au reuşit să-şi protejeze familiile şi ţara“, a declarat Iulia Timoşenko
IICCMER se delimitează de unele afirmaţii ale fostului preşedinte Ion Iliescu
Comunicat de presă al IICCMER
IICCMER se delimitează de unele afirmaţii ale fostului preşedinte Ion Iliescu
Comunicat de presă al IICCMER
Noapte chinezească la Berlin
Ursul de Aur pentru „Black Coal, Thin Ice (Bai ri yan huo)“ de Diao Yinan
- 16-02-2014
- Nr. 710
- Mihai FULGER
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii
- 15-02-2014
- Nr. 710
- Mihai FULGER
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii
- 14-02-2014
- Nr. 710
- Mihai FULGER
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii
- 13-02-2014
- Nr. 709
- Mihai FULGER
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii