A 5-a ediție de București Docuart Fest așteaptă să își cunoască participanții

  • Recomandă articolul

Festivalul documentarului românesc, București Docuart Fest a dat startul înscrierilor de producții de film documentar românesc pentru cea de-a 5-a ediție a festivalului, care se va desfășura în perioada 27 septembrie – 2 octombrie.
Regizorii, producătorii își pot înscrie creațiile cinematografice până la data de 30 iunie, în cadrul uneia dintre cele 3 secțiuni competiționale: studențească, principală sau cea dedicată documentarului de televiziune, segment introdus în ediția precedentă a festivalului.
Producțiile înscrise intră în etapa de preselecție și urmează să fie analizate de o comisie cu ochi critic pentru film. Și în acest an festivalul dorește să prezinte cea mai recentă radiografie a documentarului românesc și să întregească lista celor peste 100 de documentare proiectate și a celor peste 75 de sesiuni de întrebări și răspunsuri (Q&A-uri) adunate în edițiile precedente.
27 04 2016 03
Docuart susține debutul artistic și suflul tânăr, astfel că încurajează participarea în număr cât mai mare a studenților, a celor aflați la începutul carierei cinematografice, dar și a regizorilor profesioniști și îi invită să pășească într-un spațiu creativ, cultural și autentic dedicat în totalitate genului cinematografic în care ne regăsim cu toții. Experiența Docuart se recomandă a fi la fel de autentică, precum un documentar, și vrea să aducă laolaltă regizori pasionați.

Regulamentul este disponibil pe http://festival.docuart.ro/regulament, iar orice întrebare nelămurită poate fi adresată cu încredere la [email protected].

Docuart Fest este singurul festival de film cu selecție compusă doar din producții românești.
În toamna acestui an se va desfășura cea de-a 5-a ediție a proiectului, în perioada 27 sept. – 2 oct.
Docuart este organizația dedicată documentarului românesc. Valorifică potențialul cultural al cinematografiei autohtone. Familiarizează oamenii cu fenomenul. Încurajează consumul. Lărgește familia documentarului național.

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }