Zilele Porților Deschise în Facultatea de Litere

  • Recomandă articolul

Facultatea de Litere a Universității din București organizează, în perioada 18–20 aprilie 2016, Zilele Porţilor Deschise, în sediul său din strada Edgar Quinet, nr. 5–7.

18 04 2016 01
Cu această ocazie, liceenii sunt invitați să afle mai multe despre noutăţile admiterii de la Litere, despre profesori de elită, burse, cămine şi, în general, despre tot ceea ce configurează profilul vieţii de student la unul dintre programele de studii ale instituţiei noastre. Liceenii se vor putea bucura în aceste zile de:

1. Cursuri deschise, în care își pot cunoaște viitorii profesori;
2. Vizite ghidate în Sala de Lectură a Facultăţii de Litere;
3. Discuţii cu studenţii și masteranzii noștri;
4. Două conferinţe eveniment:

Luni, 18 aprilie 2016, ora 18, în Sala de Consiliu (parter), avându-l invitat pe dl. Cătălin Ştefănescu, producătorul şi prezentatorul emisiunii „Garantat 100%” (tema: „Made in România. Despre noi, altfel”)
şi
Miercuri, 20 aprilie 2016, ora 18, în amfiteatrul Bălcescu (et. 1), o nouă conferință din seria „Valorile noastre”, moderată de Prof. univ. dr. Eugen Negrici, avându-l invitat pe Prof. univ. dr. Mihai Zamfir – scriitor, istoric și critic literar, traducător, diplomat (ambasador al României în Portugalia și în Brazilia).

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }