„E în versurile sale o anume încetineală metodică, uşor solemnă a ritmurilor, o gravitate fragilă şi o transparenţă care stabilizează viziunea într-un registru de acută sensibilitate, de «gînditoare» sensibilitate. Amestecul amar şi diafan, de macabru şi elevat, dă de veste că ne aflăm în faţa unei poezii a disonanţelor, a rupturilor şi a «trecerilor”» concludente; un circuit continuu de termeni antinomici (de tipul: violenţă-tandreţe, …
