Încă de la volumul său de debut, Păpuşa de ceară (2008), Ana Dragu cultiva o lirică a solitudinii, a atacurilor de panică şi a crizelor de anxietate, situată undeva la jumătatea drumului dintre „deprimismul“ Ruxandrei Novac şi butaforiile baroce ale fantaştilor din familia spirituală a lui Dan Coman, Teodor Dună sau Claudiu Komartin. Căci poetei nu-i lipsea, dincolo de tonul dezabuzat, gustul pentru „punerile în …
