În mod paradoxal, studiile de istorie a artelor performative nu par să se fi aplecat decît foarte rar asupra felului în care s-au dezvoltat discursurile critice; și asta în pofida faptului că materia de bază care servește istoriografilor dedicați artelor (din ce în ce mai puțini în mediul academic în care-mi desfășor eu activitatea) e reprezentată de discursurile critice: editoriale, eseuri, cronici, anchete, reportaje și …
