Ce mi-a rămas pînă azi este senzația de botez, de intrare în altă lume, într-un adevărat paradis care era tocmai literatura, poezia trăită. Altfel spus, atmosfera de la Cenaclul de Luni era în același timp încinsă și rarefiată, veselă și serioasă, lejeră și responsabilă: o adevărată coregrafie onirică. Și asta exact în momentul cînd viața literară, viața culturală românească devenea tot mai apăsătoare, mai anostă, …
