Ceea ce se impune, mai ales în cărţile mai recente ale lui Eugen Simion, este marea sa plăcere de a citi. Nu neapărat acel „plaisir du texte“ barthesian, căci criticul nostru nu se opreşte să disece, cu mai multă sau mai puţină răceală şi pedanterie, articulaţiile complicate ale limbajului, trăind un soi de bucurii abstracte, la modul structuralist, ci preferă o citire empatică, însă deloc …
