Poemele lui Ion Stratan (1955-2005) transcriu adesea episoadele unei inițieri în răspăr şi aduc sugestia unei lirici a esențelor degradate, despre care vorbeau primii comentatori ai poetului. Proiectate pe fundalul unor neliniştitoare decoruri kafkiene, conturînd o topografie himerică, pe care autorul o deformează permanent în spirit parodic, asemenea „trasee iniţiatice“ devin „întîlniri cu absurdul“ pe al căror parcurs personajul liric are sentimentul „vîrstei crepusculare“ şi …
