Scriam cu ani în urmă, referindu-mă la volumul fundătura homer, că Nicolae Coande e un poet „cu program“, care experimentează, după propria mărturisire, formula autobiografiei lirice, ridicată pînă la dimensiunile eposului burlesc şi parodic, căci, dacă „fundătura este propria mea viaţă contrasă subsidiar şi multiplicată în anonimie“, poetul îşi revendică, nu în mai mică măsură, ipostaza aedului buf şi depersonalizat, care a dobîndit facies-ul marionetei …
