Cînd am citit prima oară, în manuscris, volumul lui O. Nimigean, nu mi-am dat seama de ce anume îmi aminteşte vocea „virgiliană“ a cărţii, partea lui Dr. Jekyll din acest volum clădit pe o amfibologie structurală. Abia la a doua lectură am avut revelaţia: era vorba despre acea voce blînd-ironică, cultă, însă plină de îndrăzneala de a călca pe drumuri bătute, purtînd masca tradiţionalismului, care …
