Am aşteptat cinci ani după debutul lui Oliviu Crâznic (cu romanul …şi la sfîrşit a mai rămas COŞMARUL, Editura Vremea, Bucureşti, 2010) pentru a scrie o cronică informată asupra faptelor sale de litere. Nefiind adeptul unei critici normative, ci descriptive, încerc să nu lovesc cărţile – implicit nici pe autorii lor – care nu-mi plac, doar pe motivul că nu-mi plac, mai ales dacă ele/ei …
