În toată idila auto-povestitoare ca auto-construcție pe care omul nu contenește s-o depene despre el însuși (pentru că nici nu ar putea să n-o facă), există totuși, astăzi, o utopie ne-arhitecturală, care a devenit realitate omniprezentă, adevărată șarpantă a modernității și posmodernității care, tocmai pentru că a „evadat în realitate“, nu poate fi povestită, nu are poveste, nu permite narațiune. În plus, realizată omniprezent fiind, …
