Cîtă putere stă, uneori, în amănunte! În noaptea de 31 decemvre 1919, rupînd fila ultimei zile din calendarul de perete, aşteptam să citesc, cum apucasem din copilărie: Trăiască anul nou etc. – O, încîntare fără seamăn a inovaţiilor! Pe foaia de adio a calendarului sta tipărit cu litere groase: Trăiască democraţia română! Calendarul meu nu era cît de puţin de provenienţă roşie. M-am emoţionat mult, …