Nu am mai făcut demult un exercițiu de „critică prospectivă“, de cînd îmi făceam cunoscut regretul că editurile românești cu interes în sf&f nu îi cer Onei Frantz cel de-al doilea roman la care, iată, lucrul împlinește imediat 16 ani, folosindu-se exclusiv de talentul său de traducătoare!
SFada de azi duce regretul în zona elegiacului, cu accente pe specificul național, să spun că împrumut tonul doinei …
