Cineva mi-a reproşat – blînd, ce-i drept – că intersecţia intitulată „Hugo Friedrich şi noua paradigmă critică“ (Observator cultural nr. 868, 14 aprilie 2017) a fost cam complicată; altcineva (un tînăr poet) şi-a exprimat uimirea, într-un mail, că cineva de vîrsta mea se apleacă asupra poeziei douămiiste. A fost poate şi o tentă de recunoştinţă, dacă nu de admiraţie, chiar în observaţiile sale, admiraţie temperată, …
