Îmi pun de ceva vreme întrebări în legătură cu limitele și posibilitățile criticii de poezie aflate în fața unei schimbări majore de paradigmă, căreia îi sîntem contemporani. Cred, nu fără o anumită satisfacție, că ea își trăiește, în fine, ultimele zile și că singura formă în care poate supraviețui este, poate, cea din Sfîrșitul continuu, imersiunea totală a lui Caraion în lumea poeziei lui Bacovia. …
