Expozitia Maitec (II)

Vorbeam, mai deunazi, despre punti avansind netede, increzatoare in calea totalitatii, decupind un destin, al artistilor in cauza – Sultana si Ovidiu Maitec –, prinsi intr-o ecuatie capabila sa incite si sa ne capteze vrednic interesul; capabila sa le intareasca reciproc, sub sigiliul unui inteles mai vast, potrivirea launtrica. Nu sintem toti, de altminteri, partasi, in Europa, ai unei geografii emergente, extremitatea care avanseaza, „un mic cap“ – dixit Valéry – dintr-o massa cu mult mai intinsa? Nu e, ea insasi, istoria europeana, o punte, intrepida si totodata ferma, pe care spiritul paseste spre a se desface din mai obtuze trainicii, din blocul acumularilor compacte? Obiectual prezenta, in elaborarile cele mai inalt pilduitoare, emblema unei astfel de punti interfereaza calea personajelor, la Piero della Francesca, in ciclul major al frescelor de la Arezzo; regina din Saba se opreste sa ingenuncheze inaintea volumului geometric, inteligibil ca un concept, care-i grinda a unei punti simbolice. Lemnul sacru va fi acela al Crucii, instrument de Martiraj si Redemptiune, transportul si regasirea, in episoadele picturilor de la Arezzo, vor fi reglate dupa cadente imuabil calme, dupa un ritual care asuma in chip savant universul, plinatatea concreta, lentoarea ca si absenta. Miraculosul, hagiograficul se depun […]