Lui Vlad…

Intimplarea face ca vestea mortii tale sa ma gaseasca la Avignon, cel mai important festival european de teatru? Intimplarea facea, oare, ca in timp ce vizionam in curtea Palatului Papilor spectacolul Scoala Femeilor ma gindeam ca ar fi fost magnific ca un spectacol de-al tau sa se fi jucat aici in vara asta… Am privit deasupra capului si ca intr-o noapte de vraja am vazut stelele… Si nu stiu de ce m-am gindit la tine… Atita tristete si atita neputinta e in sufletul meu. Nu am stiut ce sa fac. Am mers mai intii la Notre Dame, mica catedrala de linga Palais des Papes, despre care vorbisem la Piatra. Printre vitralii te-am zarit, Vlad, iar vitraliile au devenit in imaginatia mea parti din spectacolele tale. Am vrut apoi sa ma rog. Dar sa ma rog pentru ce? Pentru marinimia ta? Pentrul talentul tau? Pentru educatia ta aleasa? Pentru generozitatea ta? Pentru generatiile de actori celebri pe care i-ai format? Pentru spectacolele tale minunate? Am sunat la tine, Vlad… Erai plecat… pentru totdeauna. N-am fost in stare sa-i spun nimic iubitei tale sotii, Magdi. Am plins. Atit. „Ultima indicatie a regizorului a fost: fara lacrimi“, mi-a spus Magdi. Sa ma ierti, […]