Vicleniile lui Mircea Iorgulescu
- 26-06-2001
- Nr. 70
-
LASZLO Alexandru
- POLEMICI
- 0 Comentarii
Revista Calende, aparuta la inceputul anilor ’90 la Pitesti, si-a avut principalul impediment in compartimentul de difuzare. Desi am citit adesea consemnari privitoare la incitantele sale numere, n-am reusit sa vad macar o data la fata aceasta publicatie, care apoi si-a incetat aparitia. O binevenita compensatie o ofera acum antologia realizata de Nicolae Oprea si Calin Vlasie, Literatura romana postbelica intre impostura si adevar (Editura Paralela 45, 2000), care stringe intre doua coperti raspunsurile oferite de numerosi scriitori la ancheta privind revizuirile din literatura romana. Desfasurata in perioada noiembrie 1991-ianuarie 1993, initiativa Calendelor isi avea deplina acoperire in noul moment istoric care se inaugura si ale carui valuri continua sa agite spiritele si in prezent. Asa cum, dupa 1945, la ordinea zilei se afla problema defascizarii si a judecarii scriitorilor colaborationisti, o situatie similara a aparut dupa 1989, cind pe tapet se cuvenea pusa problema decomunizarii si a judecarii scriitorilor patati cu un colaborationism similar. Revista Calende a intuit cu acuitate stringenta dezbaterii si s-a napustit plina de curaj in inima subiectului. Diversi minuitori ai condeiului, de la cei oarecum mai tineri si pina la cei intrucitva mai consacrati, isi exprima punctele de vedere: Sorin Alexandrescu, Mircea Barsila, Ioan Buduca, […]