FESTIVALULBucurESTi. VEST – SAPTAMINA A DOUA. Avatarurile mobilitatii
- 22-05-2001
- Nr. 65
-
Mihaela MICHAILOV
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Christine Bastin si poetica iubirii Corpul, devenit el insusi obiect si subiect spectacular, isi construieste in parcursul dansant propria semantica vizuala. Devine un mulaj, cu cit mai friabil cu atit mai incitant, care se contracta sau se dilata in functie de sensurile vizate. Mobilitatea sa proteica, variat gradata, constituie esenta codului instituit, ce tinde tot mai mult sa-si depaseasca limitele, apelind la registre diferite. Momentul coregrafic propus de Christine Bastin si structurat in trei parti (Entre deux, Noce, Première Neige) imagineaza o scriitura dansanta a iubirii, cu inflexiuni ce variaza intre atractie, respingere, provocare, disimulare, toate subsumate unei teme liant: cautarea celuilalt. Avind in subtext o senzualitate nuantata, care nu atinge niciodata pragul trivialului, spectacolul este o incursiune fascinanta in evolutia sentimentului erotic. Cele trei parti se sincronizeaza perfect la nivelul acestui motiv emblematic, reprezentind grade succesive ale potentarii trairilor launtrice, in functie de virtuozitatile partenerilor. Primul moment, conceput sub forma unui atelier, se bazeaza pe improvizatie si poate fi interpretat ca un preludiu al figurarii cuplului, ca un inceput al cautarii. Grupul compact de dansatori a caror miscare aparent haotica sugereaza apropierea de celalalt (esenta a in-fiintarii cuplului) se disemineaza si in prim-plan apar cite doi dansatori – prima […]