Cuvintelnic fara frontiere. Eufemismul
- 08-05-2001
- Nr. 63
-
Andrei CORNEA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Printre treburile indeplinite de cuvinte, una dintre cele mai serioase si mai responsabile pare sa fie ascunderea adevarului sau, macar, voalarea sa. Este ceea ce s-ar putea numi functia eufemistica a limbajului. (De la grecescul euphemi – „vorbesc de bine“.) Inchipuiti-va un limbaj care „ar copia“ exact realitatea intentiilor, sentimentelor si faptelor noastre; rezultatul ar fi insuportabil: politetea ar disparea fara urme: cuvinte de tipul „regret“, „m-as bucura“, „am deosebita placere“, chiar „multumesc“ ar ramine raritati, caci de regula utilizam aceste expresii mai degraba formal, de dragul convenientelor si al etichetei sociale. Un limbaj pe deplin sincer – de folos poate in stiinte – ne-ar obliga sa fim brutali dincolo de limita de suportabilitate, nu numai a semenilor, dar si a noastra insine: faptul ca spunem ca „cineva a suferit un accident serios“ in loc sa comunicam franc „a fost strivit de o masina“ nu e o simpla politete, ci o minima protectie dinaintea invaziei raului. Si bineinteles, chiar si la noi, civilizatii, mai exista pesemne teama obscura ca, pronuntind direct numele raului, il si provocam cumva, il invitam sa se reverse peste noi. De aici termeni precum „a decedat“ in loc de „a murit“, „afectiune“ in loc de „boala“, […]