Discursul national si european al lui Adrian Marino
- 24-04-2001
- Nr. 61
-
Mircea MARTIN
- COLOCVII
- 0 Comentarii
Intrucit reuniunea noastra are un caracter (cu anticipatie) aniversar, imi ingadui, la inceputul interventiei mele, un moment evocator si chiar confesiv. Tin sa-mi indeplinesc si in acest mod public o datorie de recunostinta fata de domnul Adrian Marino, fara a carui contributie eficienta intilnirea mea cu cel ce a fost si ramine magistrul meu, Marcel Raymond, probabil ca n-ar fi avut loc ori s-ar fi produs mult mai tirziu. La inceputul anului 1969, cind Vladimir Streinu, directorul de atunci al Editurii Univers, mi-a propus sa scriu prefata la cartea lui Marcel Raymond despre poezia moderna franceza (De la Baudelaire la suprarealism), nu banuiam ca in bibliotecile publice romanesti nu se afla nici o alta carte a autorului si nici ca imi va fi foarte greu sa intru in contact, adica in corespondenta, cu el. Am reusit pina la urma sa-i aflu adresa geneveza, am primit de la el cartile cerute, am scris studiul introductiv, l-am tradus in franceza si i l-am trimis, intretinind o corespondenta relativ regulata ce a durat pina la moartea marelui profesor si critic, in 1981. Dar cum sa explici cuiva care stia putine lucruri despre Romania, despre conditia intelectualului in regimul comunist si mai ales despre […]