Replica la replica. Sa nu uitam de normele de civilitate…
- 06-02-2001
- Nr. 50
-
Ștefan BORBÉLY
- STUDII CULTURALE
- 0 Comentarii
In legatura cu „dreptul la replica“ pe care dl Silviu N. Dragomir il publica in nr. 48/2001 al revistei Observator cultural, as preciza urmatoarele: 1. Nu mi-a „scapat“ supratitlul paginii din Romania libera (Ipoteze din Aldine), unde dl Silviu N. Dragomir si-a publicat articolul despre „Crucea cu semiluna“. Raspunsul meu din nr. 45-46 al Observatorului cultural se intitula „Crucea cu semiluna“ – o ipoteza stiintifica eronata. Prin urmare, am recunoscut din start ingenuitatea dlui Dragomir in tema pe marginea careia a glosat si i-am respectat inocenta prin chiar titlul replicii mele. 2. Nu inteleg insinuarea grosolana ca m-as fi aflat, prin anii ’80, in tabara protocronistilor. Probabil ca dl Dragomir ma confunda cu o alta persoana. 3. Dl Dragomir e preocupat nevoie-mare de promptitudinea neverosimila cu care Observatorul cultural a publicat replica mea. In primul paragraf, pretinsa graba i se pare „foarte curioasa“; spre sfirsit, isi infige cutitul in paharul meu de sampanie, afirmind sibilinic ca vehementa polemica a textului meu s-ar datora faptului ca „dl Stefan Borbély si-a scris articolul de Revelion, pe un fond anost al programelor TV – in fapt, singurul timp disponibil intre 30 decembrie, data articolului meu, si 3 ianuarie, replica sa“. Trec peste ineleganta […]