Hiper-cartea

O gluma simpatica, din pacate intraductibila, circula prin ciberspatiu. In alfabetul cartilor electronice nu exista litera L. De ce? Deoarece, toti lectorii pixelizeaza (everyone pixels = picks L’s = elimina pe L). O gluma explicata e o gluma ratata, dar ea merita, totusi, mentionata, deoarece arata cum cititorii fideli cartii tiparite isi invaluie in ironie reticenta lor tematoare fata de noul mediu al scriiturii. Cartea electronica poate fi inregistrata pe discul compact sau poate fi localizata la un site din ciberspatiu, de unde se transfera pe calculatorul personal, gratis sau contra cost. Diferentele tehnologice dintre cele doua solutii impun diferente de conceptie a respectivelor continuturi. Uneori, pentru a utiliza capacitatea mare de inmagazinare a discului, se string laolalta carti eterogene, ca in antologiile Liternet sau Noesis, al caror slogan publicitar este „100 de volume la pretul unuia singur!“. Alteori, se inregistreaza pe disc opera completa a unui autor, ilustrata copios si insotita de istoria receptarii sale, ca in excelenta editie multimedia Caragiale, realizata de Societatea Noesis. Dimpotriva, viteza scazuta de transfer din mediul virtual impune ca naratiunile de pe web sa fie scurte, iar grafica aferenta redusa la minimum. De cind cel mai de succes autor de best-seller-uri, Stephen King, […]