„…retiparirea unora din cartile mele“
- 23-05-2000
- Nr. 13
-
Ovid S. CROHMALNICEANU
- EVOCARE
- 0 Comentarii
Prof. Dr. M. Cahn (Crohmalniceanu) Tauroggener Straße 34 10589 Berlin Tel. 344 93 11 Berlin 07.12.99 Draga Domnule Craciun, Multumesc pentru cartile pe care mi le-ai trimis, sint intr-adevar extrem de interesante si-ti sint recunoscator ca-mi dai prilejul sa le citesc. Una, am si terminat-o, e cea cu „cazul Eminescu“. Senzational si deprimant ce se poate petrece azi in Romania, daca cineva indrazneste sa emita o opinie care irita citusi de putin orgoliul national. M-a bucurat mult vizita tinarului Florin Paraschiv, redactorul editurii voastre. Mi-a facut o excelenta impresie si a mai inviorat cu tineretea lui optimista singuratatea mea batrina si cam depresiva. Am terminat lucrarea despre Cercul Literar din Sibiu; cit am muncit la ea, nu m-am gindit la starea mea fizica subrezita serios de virsta. Acum ca ma aflu intr-un moment de repaus, organismul meu imi da tot felul de semne alarmante, ce sa mai vorbim, m-am mosnegit rau. Dar sa lasam vaicareala (dispozitie senila) si sa vorbim de altele: Incep cu ceea ce cred ca te intereseaza in primul rind, cartea d-tale la Nadeau. El mi-a dat un telefon, prin mai, daca tin bine minte, si m-a rugat sa scriu o prefata, pina la sfirsitul lunii iulie, […]