„EPOCA DE AUR“ : PROPAGANDA COMUNISTA IN SCOALA PRIMARA. Cliseele manualelor (II)
- 22-04-2003
- Nr. 165-166
-
Ion MANOLESCU
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Din fericire pentru eroine si cititor, situatia e remediata stahanovist, prin actul caritabil al altui cumparator, „un om in salopeta de muncitor“ (ibid.). Acesta, intr-un elan mixt de corectitudine politica si clarviziune ortopedica, achizitioneaza pantofii pentru propria lui fiica, fara a sti daca i se potrivesc sau nu. Finalul scenetei consacra triumful hei-rupismului etic, dar si, in mod involuntar, pe cel al promiscuitatii erotice: Neusi se alege cu pantofiorii rosii, patronul cu un perdaf socio-economic din partea uvrierului („Eu unul stiu ce inseamna banii munciti“ – ibid.), iar mama cu fiorul unei amintiri cvasi-freudiene: „Iar mama ei nu-l putea uita pe omul imbracat in salopeta de muncitor“ (ibid.). Ecologia comunista – intre idilizare si catastrofa Un ultim cliseu tematic important al manualelor comuniste de clase primare se raporteaza la chestiunea ecologiei civice. Preluat ideologic din Programul PCR, care acorda o atentie pe cit de larga, pe atit de ipocrita problemelor „protejarii mediului inconjurator“, el poate fi redus, in mod emblematic, la ilustratia de la p. 143 a manualului Limba romana. Manual pentru clasa a II-a. Partea a II-a (autori: Anca I. Maria si Radu I. Maria, EDP, Bucuresti, 1975): o fotografie festiva cu o mamaie in halat verde si cu […]