Traian DANCIU, Geamantanul cu romburi

Traian DANCIU Geamantanul cu romburi Editura T, Iasi, 2002, 176 p., f.p. Forma si continut, absenta si prezenta. Sint cele patru elemente-tema care ordoneaza prozele lui Traian Danciu si in care autorul inveleste cu grija un adevar care nu se poate povesti oricum. Acest adevar – iubirea sau povestile despre iubiri – se spune cu precautii pentru ca este fragil si alunecos, in asa masura incit risca sa alunece in patetic si in banal. Si ca sa nu fie asa, nici patetic, nici banal, Traian Danciu incearca sa il pacaleasca. Sa se pacaleasca. Se joaca cu el undeva intre amintire si fictiune, intre vorbe si cuvinte. „Astazi diferentiem. E vorba, e cuvintul. Vorba poate fi goala, cuvintul are mereu un continut de care nu se poate ascunde“ (p. 13). Asadar, cuvintul are un adevar, un preaplin la care ajungem prin preagolul vorbelor pe care le scriem „pe nisip si pe zapada“. Revelarea este brusca si are loc la nivelul discursului narativ, se lasa purtata de jocurile de vorbe care incet-incet, alunecind, devin cuvinte: „Ma uit doar. Uit. […] Dorinta. Dor“ (p. 8-9). Metaforele si lirismul sint numai bune de ascunzatori, dar naratorul nu se poate piti in spatele lor pentru […]