Pentru mine a fost Michal Rovner

Din toata mareea de oferte vizuale a Bienalei de la Venetia – care mie, uneia, nu mi-a displacut defel, editia coordonata de Francesco Bonami impreuna cu citiva alti co-curatori din tari diferite mi s-a parut foarte dinamica si preocupata real de spiritul de colaborare colegiala si de democratia producerii/receptarii actului artistic, vazut mai ales ca o implicare in socialul si politicul imediat de pe toate continentele –, am sa vorbesc aici numai despre un singur pavilion national si un singur artist. Pavilionul Israelului, in fata caruia era o coada lunga de vizitatori. La intrare scria mare: Against Order? Against Disorder? („Contra ordinii? Contra dezordinii?“). Dinauntru ieseau oameni cu figuri marcate, impresionate, aproape transfigurate. Inauntru, in prima sala, aflata in intuneric, pe un perete intreg curge un video repetitiv, in alb si negru, care se intituleaza More: e o hora de multi barbati si femei, strinsi in cercuri multe si dese, care se invirtesc monoton si cuminte, ca intr-un ritual obligatoriu si mut, apoi, la un moment dat, ca sub o mare panica, incep sa fuga si sa se disperseze in toate partile – dar din centrul horei, mult subtiate, izvorasc dupa o pauza alti noi oameni, alti barbati si femei, […]