Variatiuni la Brancusi
- 01-01-2004
- Nr. 201-202
-
Dan HAULICA
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Perpetuitatea inceputurilor Cum se poate restitui creatiei, care minuieste expert instrumente inalt verificate, infailibil eficiente, o bucurie scutita de blazare si de plictis repetitiv, o emotie infrigurata, asemenea cu aceea a inceputurilor? Prin Marcel Duchamp chestiunea primise un raspuns de o negativa radicalitate. Pictorul care, tinar, stirnise tumultuos comentarii, prin Nudul sau coborind o scara, obiect de acut interes la Armory Show, la expozitia de rascruce din 1913, s-a dezis apoi, ca de o practica nedemna, de tot ce ar fi insemnat confort al continuitatii, acumulare fara suspiciune. Suspendat in putinatatea ironica a conceptului, gestul facerii si-a pierdut inocenta cantitativa, pictorul s-a deturnat de la traditionala comuniune cu mijloacele retiniene, nemaivoind pentru sine o profesionalitate inteleasa in chip restrins, fizic, ca o servitute manuala, fara acces la neastimparul ideii. Fata de aceasta resemnata damnare, humorul lui Duchamp reactiona casant: „De cind generalii nu mai mor calare, pictorii nu mai sint obligati sa moara la sevalet“. Dispus, inainte de orice, „sa se amuze“ – e termenul ce revine frecvent in interviurile lui, detasat lucide –, Marcel Duchamp se scutura de perspectiva unei productivitati bine reglate – luna si tabloul –, ca de un cosmar unde i s-ar incheia dezastruos inventia. Dar […]