Citeva vorbe despre Chelbasan

Vreme de mai multi ani, la Facultatea de Litere din Bucuresti a functionat un cenaclu – Cenaclul Litere, condus de Mircea Cartarescu – prin care au trecut citiva scriitori tineri, deveniti deja notorii in literatura momentului. Sedintele aveau loc martea sau miercurea, in seri linistite, dupa potolirea tumultului din facultate. De buna seama, existau ambitii de afirmare, insa erau amestecate cu o ingenuitate aproape induiosatoare. Lumea literara „mare“ parea un spectru indepartat, lipsit de orice legatura cu sala prafuita de curs in care studentii se adunau ca sa-si citeasca unii altora „productiile“. Cartile bune erau iubite pur si simplu, circulind dintr-o mapa intr-alta, iar scriitorii cu care consonai nu se masurau dupa cantitatea de material bibliografic. Textele citite in cenaclu se judecau cu acea duritate pe care nu ti-o da decit tineretea aroganta si competitiva, ambitioasa si sigura de sine. Cei care depaseau cu bine „socul“ primei intilniri cu comentariile „devastatoare“ nu erau prea multi… Intilnindu-se saptaminal, tinerii din cenaclu au inceput sa-si dezvolte o anume imagine despre literatura – pe-atunci termenul de „postmodernism“ inca nu era prea uzat, asa ca frecventarea lui Lyotard, Eco sau Linda Hutcheon era de la sine inteleasa –, si-au conturat un univers oarecum comun […]