Filozoful fata cu limitele
- 07-09-2004
- Nr. 237
-
Gheorghe GRIGURCU
- POLEMICI
- 0 Comentarii
Domnul Gabriel Liiceanu, specialist in limite, emite urmatoarea cogitatie de bun-simt: „singura rafuiala care renteaza: rafuiala, vorba filozofului, cu limitele proprii“. Dar d-sa prefera a se „rafui“ exclusiv (si in ce stil vom vedea indata) cu limitele altora, ceea ce fireste nu e o eroare decit eventual din propria-i perspectiva doctrinara (v. Dilema veche Nr. 24 si 25/2004). Din punctul nostru de vedere e chiar ineludabila o astfel de „rafuiala“, intrucit in absenta ei s-ar sufoca spiritul critic, ar disparea acele necesare tensiuni ale intelectului, apte a discerne adevarul, binele, frumosul de incalcarile lor mai lesne ori mai greu sesizabile. Senin cu inconsecventa-i personala, dl Liiceanu se rafuieste cu cei ce nu-i impartasesc beatitudinea admiratiei fata de Constantin Noica, si nu oricum, ci cu o, pentru a ne rosti eufemistic, energie… nelimitata. Argumentelor si contraargumentelor li se asociaza ori, cel mai frecvent, li se substituie sudalmile. Noicianul si heideggerianul ginditor plonjeaza fara complexe in limbajul suburban, rostindu-se cum o chivuta ce ar fi rasfoit un dictionar spre a-si infoia si mai virtos naduful. Indezirabilii ar fi in opinia d-sale curat-murdar lexicala „cei care se agita spasmodic pe sub gardurile ograzii culturale, nereusind sa ajunga la clanta“, „o mica adunatura galagioasa […]