„Sint unii, totusi, pentru care nu-s numai un perife(e)ric“ (II). Interviu cu Serban FOARTA

Clonaj lingvistic Si ca sa raminem in lumea „oglinzilor paralele“, numiti poetii – romani si straini – in care va rasfringeti. Traducerea este o forma de competitie cu modelele indragite? Cum e sa fii un traducator de geniu si sa stii ca propriile productii poetice de virf (Holorime-le, bunaoara) sint absolut intraductibile? Si asta dupa ce un Radu Calin Cristea afirma ritos ca „Serban Foarta tinde a deveni un poet francez […] de expresie (atita cit este) romana“. (Eu unul v-as asemui mai degraba cu un Spinoza slefuind lentile de contact…) Ca sa incep cu inceputul intrebarii, ei „se rasfring“ in mine (iar nu invers), pentru ca, pur si simplu, ma preced. Ei sint destui si nu e simplu sa-i consemnez in continuare. Unii se vad cu ochiul liber, pe altii pot sa-i deceleze, sa-i dibuie doar eruditii. In ceea ce priveste traducerea, ca praxis, ea e mai mult decit o „forma de competitie“/emulatie cu cele citeva „modele indragite“. Ea e, la limita, un soi de uzurpare a lor – dar nu prin felonie, necum prin impostura, ci prin… clonaj intr-un alt cod genetic. Adica in alt cod lingvistic, in care clona/copia nazuie sa faca uitat originalul. Originalul este, insa, […]