Complexul Romania

In 89.89…, Ana Margineanu transeaza corpul anchilozat al Romaniei post-decembriste, incitindu-l – prin conturul steagului aplicat pe chilotii unei Marlyn lascive – sa se trezeasca. „Albul cel mai pur“ e in tandem cu eternul si fascinantul tricolor. Nu noutatea scriiturii sau a tematicii este aportul spectacolului, ci tipul de abordare intertextuala, care suprima parametrii conventiei, destructurind-o pe masura ce rolul devine o schita de joc. Decliseizarea, anularea distantei scena-sala (actorii sint asezati la inceputul spectacolului in public) nu doar in sens fizic, ci si ca element de constructie subterana, alimenteaza dinamica spectacolului. Accentul cade pe interactivitatea sustinuta abil de actori, formula-liant a spectacolelor Anei Margineanu (Deseuri, Arat bine azi?), care le asigura o anumita unitate de structura. In perspectiva asupra consumarii brute si nude a teatralitatii, dincolo de pragul fictiunii protectoare, sta forta de resuscitare a implicarii spectatorului. „Artificiul“ indus consta tocmai in imixtiunea persoanei fizice in rolul cu care jongleaza, in glisarea fina si insinuanta intr-un cum se face de laborator, in asa fel incit toate mecanismele asumarii si, in acelasi timp, transgresarii personajului sint la vedere. De altfel, e mai putin vorba despre personaje in sensul clasic, cit de vectori identitari ai prezentului, integrati haotic in realitatea pe […]