TEORIA LITERATURII. Umberto ECO Interpretare si suprainterpretare

Umberto ECO Interpretare si suprainterpretare, Traducere de Stefania Mincu, editie ingrijita de Stefan Collini, Editura Pontica, 2004, Constanta, 160 p. Cartea de fata este rezultatul invitatiei primite de Umberto Eco de a conferentia in 1990 la Cambridge, in cadrul Tanner Lectures. Volumul contine trei conferinte pe tema „interpretare si suprainterpretare“, precum si trei replici nu mai putin interesante ale lui Richard Rorty, Jonathan Culler si Brooke-Rose, urmate de o contra-replica a lui Eco. Tema este una foarte controversata: Cit de mare este libertatea cititorului? Cita libertate confera textul in sine? Ce rol joaca autorul in acest triunghi conjugal? Exista interpretari bune si altele rele? Interpretare si istorie este numele celei dintii conferinte. Eco sustine ideea peirceana a semiozei nelimitate, bazate insa pe o serie de criterii care sa slujeasca intentiei textului, iar nu intentiei cititorului. El doreste sa limiteze astfel cimpul interpretarilor acceptabile si, in acest scop, intreprinde o „calatorie arheologica“ in istoria dezbaterii in jurul semnificatiei unui text. Eco incepe prin a remarca succesul istoric al semiozei hermetice, confirmat de o traditie ce triumfa in secolul al II-lea d.Chr., pentru a ajunge pina la irationalismul filosofic al secolului al XX-lea: interpretarea este indefinita, adevarul scapa mereu, totul e secret, […]