De la „rostire“ la „dictiune“

De obicei, teoria literaturii nu a intervenit, in mod explicit, in disputele intelectuale romanesti. Ca atitea alte discipline umaniste, ea s-a pastrat intre cele mai stricte limite academice. Si totusi, la o analiza mai atenta, vom descoperi ca, in aceasta sfera de reflectie, exista si elementele unor proiecte critice de o mai larga respiratie. In lucrarea de fata, va fi vorba despre conceptul de „dictiune a ideilor“, propus de Mircea Martin, in volumul sau omonim din 1981.1 Interpretata, indeobste, ca o opera de eruditie, aceasta carte nu a generat nici un fel de polemici. Este, insa, suficient sa citam titlul integral al textului plasat, strategic, la final, pentru a intelege ca autorul adresa, intr-o forma destul de directa, o provocare comunitatii intelectuale romanesti: Dictiunea ideilor, un manifest in loc de postfata (s. m.).2 Un manifest nu poate fi lansat dintr-o conditie de suverana indiferenta stiintifica. El presupune o raportare polemica la ceva, o articulare tensionata in raport cu ceva, o delimitare plina de nerv fata de ceva. Si, desigur, dincolo de toate acestea, sau deasupra lor, un proiect alternativ. Daca luam in serios auto-incadrarea in specia manifestului a textului din 1981 – unul dintre foarte putinele care, in epoca, au […]