Dar care sint mizele culturale ale Frantei, Germaniei, Argentinei, Chinei de astazi?

Unele intrebari ale anchetei dvs. m-au nedumerit sau contrariat. Unele raspunsuri parca erau sugerate in intrebarile (orientative). De exemplu: se pot detecta numeroase certuri, conflicte, dispute, grupari, dar, de multe ori, miza culturala este absenta. Am mai intilnit ideea aceasta in polemicile aprinse (nu prea elegante) in care o grupare cu tenta mai mult sau mai putin traditionalista, conservatoare, gasea la adversarii, auto-declarati progresisti, doar frustrare si invidie, nimic altceva. Eu cred insa ca putem descoperi o miza culturala in (aproape) toate aceste dispute intre grupari (uneori doar personalitati, as adauga): dispute care se transforma in conflicte, in razboaiele culturale de care vorbea Cristian Moraru, si care se degradeaza in certuri. O linie destul de clara s-a putut vedea si la noi intre adeptii corectitudinii politice, luata ca litera de lege, si adversarii ei declarati, care vorbesc (striga) dupa ureche. In Occident, corectitudinea politica, oficializata deja in multe zone (spatiul politic, social, partial cultural) a creat, firesc, deja reactii fata de aplicarea mecanica sau fata de aplicare, pur si simplu. Romane ale unor autori celebri (Phillip Roth, Coetzee) arata excesele acestei corectiduni din mediile academice, cazurile in care ideologia culturala devine arma nedreptatii si a unei alte discriminari. Ce dur […]